Business Networking
Vrem să promovăm în organizație? Vrem să ajungem la un client mare? Vrem să ne consolidăm reputația în domeniu, vrem să ne dezvoltăm profesional, vrem să ne schimbăm jobul, vrem să ne facem prieteni? Tot atâtea motive să fim interesați despre cum să exploatăm mai bine și cu rezultatele dorite această metodă de interacțiune socială denumită business networking. De câte ori vi s-a întâmplat să mergeți la un eveniment de business (târg, conferință, seminar etc.) de la care să plecați cu o tonă de cărți de vizită, să treacă o lună de zile, să vă uitați din întâmplare pe acel teanc de cărți de vizită și să nu vă mai amintiți mare lucru despre personale care vi le-au înmânat? Cu câte din acele persoane ați păstrat legătura? Cum și cât de des?
Chiar dacă fiecare om este o individualitate unică în univers, toți oamenii sunt legați de fapt între ei prin legături subtile ce țin de psihic și de spirit și prin legături mai puțin subtile ce țin de social și material. Astfel, networking-ul, adică activitatea conștientă a unui om de relaționare cu alți oameni este una din cele mai naturale activități care pot fi transpuse foarte facil în activitatea profesională și în business. Interesele personale (hobby-uri, obiective de dezvoltare personală etc.) ar trebui să determine și obiectivele de networking. Networking-ul de business reprezintă întâlnirea și relaționarea cu alți oameni într-un context de afaceri. Acest tip de networking se poate realiza prin mai multe canale: evenimente de business, training-uri, evenimente sociale organizate de diverse companii sau instituții, rețele sociale gen LinkedIn, Google+, Xing etc.
10 Reguli de Aur pentru Business Networking
- Oamenii fac afaceri cu alți oameni pentru că îi cunosc și au încredere în ei. Activitatea ta de networking trebuie să se concentreze pe a deveni acea persoană de încredere.
- Networking-ul este un maraton, nu un sprint. Este despre construirea de relații pe termen lung, nu despre vânzări rapide. Acordă timp oamenilor să te cunoască și investește timp în cunoașterea lor.
- Networking-ul este ceva ce faci, nu undeva unde mergi. Nu sta retras așteptând ca altcineva să organizeze un eveniment pentru tine. Poți să faci networking oriunde, cu oricine.
- Manierele sunt fundamentale pentru un networker bun. Tratează oamenii așa cum ai vrea să fi și tu tratat, iar ei te vor trata bine apoi.
- Evaluează-ți activitățile de networking periodic. Timpul tău este valoros deci asigură-te că primești un retur al investiției.
- Nu uita, oricât de provocator ți se pare să intri într-o sală plină de necunoscuți, și ei își doresc să te întâlnească la fel de mult cât îți dorești și tu să îi cunoști.
- Netowking-ul este diferit de socializare. În timp ce este bine întotdeauna să îți facă plăcere activitățile de networking, nu uita că ele sunt muncă.
- Un networker bun face întodeauna conexiuni peste rețele, făcând legătura unor oameni cu alți oameni și cu alte surse de informare. Făcând aceasta devii o persoană valoroasă de cunoscut.
- E bine să ai o atitudine generoasă, însă nu ține niciodată o listă cu cine ți-a rămas dator cu o favoare. Favorurile pe care le-ai făcut vor fi returnate în timp.
- Calitatea este mai importantă decât cantitatea. Cinci contacte noi bune sunt mai bune decât 20 slabe. Un singur contact nou foarte bun face un eveniment demn de a participa la el.